Ştiinţă şi artă milenară, Feng Shui înseamnă în sensul tradiţional găsirea echilibrului între om, cer şi pământ, prin configurarea optimă a spaţiilor de locuit şi prin înţelegerea interacţiunilor dintre diferitele energii naturale care pot să fie benefice sau dăunătoare pentru om. Multă lume crede că este doar o magie cu flori, însă lucrând la anumite proiecte cu doi consultanţi care se ocupă de acest domeniu la modul cel mai serios, am mai tras cu urechea şi am aflat multe lucruri care sunt foarte diferite de ceea ce se scrie prin fel şi fel de reviste şi site-uri. Câteva lucruri esenţiale care v-ar putea clarifica un pic lucrurile ar fi următoarele.
1. Feng Shui este o stiinta traditionala chinezeasca foarte veche, conceputa si perfectionata de vechii intelepti din China. Este un sistem bazat pe cunostinte foarte complexe despre om, mediu si energie, iar aplicarea lui necesita calcule speciale si masurari precise, cat si o buna cunoastere a principiilor.
2. Feng Shui se ocupa cu armonia dintre 3 elemente: om, spatiu si timp. Scopul este fie gasirea unei configuratii optime a unei locuinte viitoare, tinand cont de orientare, de mediul inconjurator si de persoanele care vor locui acolo, fie calcularea configuratiei energetice a spatiului in care locuim sau lucram. A trai intr-un spatiu cu o energie buna poate avea o foarte mare influenta asupra modului in care ne simtim in fiecare zi. Poate fi chiar la fel de important ca dormitul suficient sau mancatul sanatos.
3. Nu se poate face aproape nimic fara a masura totul foarte precis cu o busola speciala (Luopan) si fara a avea planul locuintei. Nici macar un consultant cu experienta nu va da indicatii asa, dupa ureche. Este important sa nu confundam Feng Shui-ul traditional cu arta amenajarii frumoase a locuintelor care tine eventual cont de proportii, culori si stil, insa nu are legatura cu configuratia energetica a spatiului si cu sanatatea omului.
4. Care sunt cei mai importanti factori care caracterizeaza o locuinta din punctul de vedere al acestei discipline ?
– Cum este orientată locuinţa
– Cum este împărţită locuinţa (pereţi, uşi, ferestre)
– Ce clădiri sau elemente de relief sunt în afara ei (un bloc de 10 etaje sau un munte, un lac sau o parcare întinsă, etc).
– Câteva elemente legate de timp (construire, renovare, adăugare)
Clopoţeii, lumânările şi banii “fermecati” sunt de o importanta minoră. Se folosesc însă, pentru a echilibra spatiul din punct de vedere energetic, oglinzi (care reflecta sau intensifică energia), fântani şi plante.
5. Într-o casă cu o energie bună te poti simti mult mai bine decat intr-una cu o energie negativa pentru tine. Poti chiar sa te imbolnavesti daca dormi avand patul intr-un loc rau, sau poti dimpotriva, sa scapi de insomnie daca muti patul intr-un loc mai bun. Numai un consultant cu experienta poate sa iti spuna care sunt locurile bune. Ceea ce poti face tu insa este sa experimentezi – daca nu te odihnesti bine sau daca nu ai chef de nimic cand stai la masa de lucru, incearca sa faci o schimbare. Muta patul, muta biroul sau incearca sa dormi in alta camera. Poate chiar simti ca in anumite locuri din casa iti place sa stai mai mult.
6. Poti invata cum sa faci singur Feng Shui ? Din pacate, citind din reviste si luand informatii din fel si fel de surse izolate, s-ar putea sa nu ajungi la nici un rezultat util. Daca citesti o carte buna, faci rost de busola si ai o inteligenta deosebita pentru asa ceva, poate ai avea ceva sanse sa te prinzi, insa cel mai bine este sa mergi la un curs unde poti invata prin exercitii practice de la o persoana avizata.
No comment yet, add your voice below!